Motivul pentru care președintele PSD Bistrița-Năsăud a demisionat

Motivul pentru care președintele PSD Bistrița-Năsăud a demisionat
Publicat: 18/11/2014, 19:52

„Având în vedere angajamentul asumat de președintele PSD Bistrița-Năsăud și rezultatul obținut în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de către filiala Bistrița-Năsăud a Partidului Social Democrat, domnul Emil Radu Moldovan și-a depus mandatul de președinte al PSD BN. Acesta a fost înregistrat la Partidul Social Democrat, filiala Bistrița-Năsăud, cu numărul 412/18.11.2014”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de Biroul de presă al PSD Bistrița-Năsăud, citat de corespondentul MEDIAFAX.

În 3 noiembrie, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, Radu Moldovan anunța că dacă va pierde alegerile și în turul doi, își va depune mandatul de președinte al PSD Bistrița-Năsăud.

„Dacă pierd alegerile în turul doi, îmi depun mandatul de președinte al PSD. Dacă pierd, înseamnă că nu mă pricep și trebuie să îmi depun mandatul. Dar asta nu pentru că mă provoacă cineva, ci pentru că simt că trebuie să fac lucrul ăsta. Dacă nu câștigăm, PSD trebuie să își pregătească alt președinte. Tot timpul liderul trebuie să-și asume totul. În Bistrița-Năsăud, PSD e condus de o echipă, dar eu sunt liderul”, spunea Moldovan.

În Bistrița-Năsăud, turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de Klaus Iohannis, care a totalizat 62,27% din voturi, în timp ce Victor Ponta a obținut 37,73%, diferența între cei doi fiind de peste 40.000 de voturi.

Emil Radu Moldovan a fost ales președinte al organizației județene PSD în septembrie 2007, el fiind și președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună